Plicul de la Riad: regele Salman, Nicușor Dan și summitul UE-GCC din 24 octombrie 2026
Regele Salman l-a invitat pe Nicușor Dan la summitul UE-GCC de la Riad. Plicul e protocol și l-au primit toți. Servieta e politică și o facem singuri.
Luni, la Cotroceni, a intrat un plic. L-a adus ambasadorul Arabiei Saudite, Khalid bin Eid Al-Shammari, l-a primit Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru securitate națională, și înăuntru era semnătura regelui Salman bin Abdulaziz: președintele României e invitat la al doilea summit dintre Uniunea Europeană și Consiliul de Cooperare al Golfului, Riad, 24 octombrie. Presa de la noi a titrat că Nicușor Dan a fost „chemat de rege”. Mi-a plăcut verbul. Chemat. Ca la ușa directorului. Numai că e un cuvânt prea greu pentru un plic.
Invitația regelui Salman pentru Nicușor Dan: un plic livrat de mână în toate capitalele
Pentru că plicul are frați, mulți. Pe 4 octombrie, ambasadorul saudit la Doha a lăsat exact același mesaj pe biroul emirului Qatarului, la palatul Lusail. Pe 8, omologul lui de la Abu Dhabi l-a predat Ministerului de Externe al Emiratelor. Kuweitul și Bahreinul l-au primit la sfârșitul lui septembrie, Omanul la rândul lui, iar prin capitalele europene, după toate aparențele, a circulat același tipic, ambasador după ambasador. Diplomația saudită e, la capitolul ăsta, un serviciu poștal de curte: fiecare destinatar primește scrisoarea din mână, nimeni nu e sărit, nimeni nu e favorizat, și toată lumea poate spune acasă că regele i-a scris personal. Așa se face o gazdă bună pentru 27 de lideri europeni și șase monarhi, cu António Costa co-președinte și Ursula von der Leyen la masă.
Vestea, așadar, e în altă parte. Plicul este protocol. Servieta este politică.
Summitul UE-GCC de la Riad, 24 octombrie 2026, cu aeroportul King Khalid închis după atacurile houthi
Prima ediție a fost comodă. Bruxelles, 16 octombrie 2024, cu o zi înaintea Consiliului European; Klaus Iohannis a traversat, practic, holul. A doua cere un zbor spre un aeroport pe care rachetele l-au lovit de trei ori într-o săptămână. Joi, 8 octombrie, un atac houthi a ucis trei oameni pe King Khalid International, între ei un comandant Saudia, Hamoud Ali Alkalthami, pe care compania l-a anunțat cu o frază scurtă de doliu. Sâmbătă a venit lovitura mare: cel puțin 12 morți, peste 300 de răniți, cel mai sângeros atac asupra regatului din ultimul deceniu și mai bine, după bilanțul autorităților saudite. Aeroportul capitalei stă închis cel puțin până pe 17 octombrie. Invitația a ajuns la București luni. La două zile după. Nu știu dacă data a fost aleasă sau pur și simplu venise rândul Bucureștiului; mesajul e același oricum: summitul se ține.
Și asta îi schimbă natura. 27 de lideri europeni la Riad, în săptămânile astea, înseamnă înainte de orice prezență fizică: Europa vine, stă la masă, nu amână. Golful își înmulțește garanțiile de securitate, iar pactul de apărare semnat la Mecca pe 7 august de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan e doar cea mai recentă. Europa vrea să fie și ea pe listă: cu misiunea maritimă Aspides, cu sprijinul militar pe care câteva state europene l-au trimis deja, cu un argument pe care Bruxelles-ul îl repetă de luni de zile, partener fiabil, pe termen lung. E un argument simplu și, în Golf, argumentele simple se țin minte. Comerțul vine după securitate, întotdeauna a venit după, și cine nu e la masă când se vorbește despre securitate nu prea mai e la masă nici pe urmă.
PIF, ADIA, KIA: trei fonduri suverane de o mie de miliarde la masa cu Uniunea Europeană
Pe urmă vin banii, și aici cifrele își pierd înțelesul după un anumit număr de zerouri, așa că le spun o singură dată. PIF, fondul suveran saudit, administrează în jur de 1.150 de miliarde de dolari. ADIA, de la Abu Dhabi, 1.110 miliarde. Kuwait Investment Authority, cel mai vechi fond suveran din lume, a trecut și el de o mie de miliarde. Trei fonduri de peste un trilion fiecare, în aceeași sală, cu Qatar Investment Authority și Mubadala în spate. PIF vrea două mii de miliarde până în 2030, adică de vreo cinci ori PIB-ul nostru anual, dacă mai contează comparația.
Uniunea e al doilea partener comercial al Golfului, schimburile au crescut cu vreo 30% în ultimul deceniu și peste trei sferturi din ce importă Europa de acolo e combustibil, după cifrele Comisiei. Agenda, din scrisoarea de invitație a lui Costa: pace și securitate, conectivitate, comerț, cooperare economică, energie, mobilitate. Ce se anunță cu voce tare e mobilitatea, adică începutul procedurii de scoatere a vizelor Schengen pentru cetățenii saudiți, qatarezi, omanezi, bahreinezi și kuweitieni; Emiratele le au scoase de mult. „Foarte aproape”, zice secretarul general al GCC, Jasem Al-Budaiwi. Dosarul cel mai gras, acordul de liber schimb, e prevăzut încă din acordul-cadru din 1989, anul în care noi aveam alte urgențe, și stă suspendat din 2008. Nu se semnează la Riad. Britanicii l-au semnat pe al lor cu Golful anul ăsta.
Ce exportă România în Arabia Saudită: grâu, orz, oi și 1,3 miliarde de euro
Și noi? Pe hârtie stăm bine, chiar surprinzător de bine. Cu Arabia Saudită avem cea mai solidă relație comercială dintre toate statele arabe: 1,317 miliarde de euro schimburi de bunuri în 2024, plus vreo 53 de milioane în servicii, după cifrele Camerei de Comerț. MAE spune că volumul s-a triplat în trei ani și tind să cred. Avem un Consiliu de Afaceri Arabia Saudită-România din 2025, o comisie economică mixtă, forumuri de afaceri la București în noiembrie trecut și la Riad în ianuarie, un acord de protejare reciprocă a investițiilor „în lucru”, un birou de promovare economică la Riad, un memorandum agricol din 2024. Instalația există, nu mă plâng de instalație. Mă uit la ce curge prin ea.
Și ce curge prin ea e un inventar din Geneza: grâu, orz, oi. Cerealele au făcut cam 455 de milioane de dolari din exporturile noastre spre Arabia Saudită în 2024, grâu și orz aproape în totalitate, după datele ONU Comtrade. Oile vii: regatul a cumpărat în 2024 de aproape 43 de milioane de euro, iar în februarie 2025 exportul s-a redeschis după blocajul sanitar-veterinar, în urma unei vizite a unei delegații saudite la noi. Nu am nimic cu oile. E un comerț onorabil, mai vechi decât orice minister, și ciobanii noștri îl știu mai bine decât orice atașat economic. Dar e un comerț cu marjă subțire, cu un partener care, între timp, cumpără capacitate de calcul, participații în industrii de apărare și tehnologie pentru propriile fabrici de baterii.
Actualul ministru interimar al apărării, pe atunci la Economie, a dus la Riad, în noiembrie anul trecut, o listă care pare scrisă în trei magazine diferite: grafit, pârtii de schi, o legătură directă între crescătorii români și piața saudită, fără intermediari. Pârtiile sună ciudat, recunosc. Dar luată în serie, lista are logică: minerale critice (proiectul de grafit, aproape 200 de milioane de euro, e pe lista celor 47 de proiecte strategice ale Comisiei Europene), securitate alimentară, turism. Ce lipsește e etajul de deasupra. Și etajul de deasupra se numește președinte.
Cu cine poate vorbi președintele României la summitul UE-GCC de la Riad
Cu toată lumea. Și ăsta e lucrul cu adevărat rar din ziua de 24 octombrie. Gazda e regele Salman; guvernul saudit și fondul PIF le conduce prințul moștenitor Mohammed bin Salman. În aceeași sală sunt așteptați președintele Emiratelor, Mohamed bin Zayed, emirul Qatarului, Tamim bin Hamad, emirul Kuweitului, Meshal Al-Ahmad, regele Bahreinului, Hamad bin Isa, și sultanul Omanului, Haitham bin Tariq. Șase monarhii, șase fonduri suverane, șase feluri diferite de a spune nu și de a spune da. În condiții normale, ca să-i vezi pe toți, îți trebuie șase vizite oficiale, șase protocoale și câțiva ani de calendar, iar la noi calendarul se schimbă odată cu guvernul. Un summit comprimă timpul. Pentru o țară cu o relație solidă la Riad, un terminal emiratez la Constanța și multe conversații încă neîncepute în restul Golfului, compresia asta contează mai mult decât declarația comună, pe care oricum o scriu sherpii cu săptămâni înainte. Nimeni nu negociază un acord în marja unei fotografii de familie. Dar acolo se decide cine cu cine vorbește după, și cine nu mai vorbește deloc.
Diplomație economică la nivel de șef de stat: ce vinde un președinte
Un președinte nu vinde oi. Nici grafit. La o reuniune cu 33 de delegații și o singură declarație comună, timpul unui șef de stat se consumă pe margini: un sfert de oră cu un ministru care decide și o frază reținută de omul potrivit. Restul e coregrafie. Diplomația economică la nivelul ăsta se face, din câte înțeleg eu, cu trei lucruri, și niciunul nu e un discurs. O poveste despre țară, pe care omul din fața ta să o poată repeta a doua zi, cu cuvintele lui, în fața propriului consiliu de administrație. Două, maximum trei dosare, cu nume, cifre și termene. Și cineva care sună săptămâna următoare, fiindcă în Golf memoria instituțională e lungă și lista de pretendenți e și mai lungă.
Povestea există, și partea bună e că e adevărată, ceea ce acolo contează mai mult decât la alte mese, pentru că se verifică cu un telefon. România e poarta estică a Uniunii. Constanța e cel mai mare port de la Marea Neagră, pe unde a ieșit grâul Ucrainei în anii de război și pe unde pleacă al nostru spre Golf; DP World, din Emirate, operează acolo terminalul de containere de două decenii, deci argumentul vine cu dovadă. Gazul din Neptun Deep e programat din 2027. Schengenul e complet din 2025, exact când se deschide o procedură de vize pentru cetățenii din Golf. Și avem ingineri, mulți, formați pe bani publici, pe care îi angajează de obicei alții. România funcționează cel mai bine când se gândește ca interfață, ca locul prin care trec lucrurile și în care o parte dintre ele rămân. Am mai scris asta și o să mai scriu.
Lista de două pagini pentru Riad: acord de investiții, Constanța, energie, grafit, vize
Dacă aș fi în delegație, aș pune în servietă două pagini; nimeni din Golf nu citește a treia.
Prima, cea plictisitoare și cea mai importantă: acordul bilateral de protejare a investițiilor, dus până la semnătură. Fără el, un fond suveran care vrea să pună bani în România vorbește întâi cu avocații și abia apoi cu noi, iar avocații din Golf sunt scumpi și răbdători.
A doua: Constanța și coridorul Mării Negre, spuse pe nume, ca intrare a Golfului în Uniune pentru cereale, energie și logistică. DP World e precedentul care deja funcționează; nu trebuie inventat nimic.
A treia: energia, de la gazul din 2027 la regenerabile și rețele, pentru că exact asta cumpără fondurile din Golf acum, infrastructură cu randament previzibil.
A patra: grafitul și mineralele critice, oferite unui partener care își construiește propria industrie de baterii și mașini electrice și care caută furnizori noi.
A cincea: oamenii. Studenți, pacienți, turiști, zboruri.
Și un rând la final, cel mai important dintre toate: numele persoanei care rămâne la Riad după ce avionul decolează. La noi, rândul ăsta lipsește de obicei.
24 octombrie 2026: plicul de la Riad și servieta de la București
Nu știu dacă președintele se duce. Relatările despre plic nu spun, iar eu nu am acces la agenda lui. Dacă merge, și cred că trebuie să meargă, ar fi, după agenda publică de până acum, prima lui deplasare în Golf de când e la Cotroceni. Haga, Ankara, Kiev, Rovaniemi au fost despre securitate. Riadul e și despre securitate, dar acolo securitatea are trezorerie. Șase lideri într-o zi și două pagini în servietă. Atât.
Plicul vine de la Riad și e identic cu toate celelalte. Servieta pleacă de la București și, dacă o facem bine, nu seamănă cu nicio alta. Pe 24 octombrie, într-un oraș care își redeschide aeroportul, vom afla ce am pus în ea.
